"Spune-mi o poveste..." Somnul, dusman aprig il tachina - sa vina, sa nu vina, sa vina impreuna cu un cosmar. "Spune-mi o poveste" si-am sa adorm gandindu-ma la altceva. Un fel de nu ma uita intors pe dos, uita-ma, intoarce-ma inauntru, scoate-ma din mine, fa o mica revolutie din vorbe.
Si-a fost o data ca niciodata... Plansul.
Plansul de mic copil era speriat de orice contact. Nu-ntelegea de ce fetele tuturor se schimonoseau de durere cand aparea. Plans de ciuda, plans de frica, plans de durere de masea, plans de ras, plans in hohote si cascade, plans sugitat, plans suspinat, plans in tacere, plans in suflet. Plansul avea multe fete.
Plansul se considera normal. Sanatos. Rupea bariere, comunica bine, arata tuturor ce vroia. Era speriat insa de orice contact. Se temea Plansul de sine. De ce putea sa faca. Intr-o secunda rupea tot. Cum rupe ploaia de vara norii, in siroaie si racoreste tot.
Plansul rupea fete. Sfasia inimi. Scotea orice minciuna la suprafata si spala orice pacat. Plansul purifica. Ar fi vrut sa fie Foc. Sa arda, sa parjoleasca, sa lase-n urma totul curat.
Dar plansul venea si trecea. Lasa doar cicatricea unei zvacniri dureroase in urma sa.
0 pareri pertinente:
Trimiteţi un comentariu