O cutie de carton, va rog!

Se facea ca ne aflam in anul de gratie 2009. Venise criza si lovise din plin piata imobiliara. Indurerata, sifonata si inca in declin, fosta regina autentica a afacerilor infloritoare din Romania, incepuse sa cedeze teren - lasand loc pentru muritorii de rand si ale lor portofele.

Pe vremea aceea, Dowelul statea undeva pe Turda, loc linistit si cu verdeata - cum zice popa in Biserica la cea de pe urma slujba. Tanti Proprietara se chinuia de ceva vreme sa se decida daca vrea sa-si vanda apartamentul ori sa supraliciteze in continuare pe buzunarul chiriaselor ei. Dupa negocieri furtunoase, am reusit sa o convingem sa apara pe nepusa masa cu agentul si un client si sa incheie - pac, pac - soarta noastra minunata pe Turda.

Noua proprietareasa, tinerica si simpatica, ne-a tolerat cu placere la pretul pe care noi incercasem sa-l negociem initial, mai mult, l-a inghetat in lei. Eh, din pacate, pana la urma tot am parasit incinta, caci am ramas fara colega de apartament.

Cu chiu, cu vai, la o discutie de sambata seara de pensionari, am descoperit ca se cauta colega de apartament in cercul meu de cunoscuti. Cunoscuti, bunaoara, caci prieteni ar fi un termen prea fortat. Am fost primita, tolerata, acceptata ca o masea de minte stricata pentru care nu ai bani de plomba... sa stau in chirie pe bani in apartamentul unei tinere domnisoare plecata la studii prin tarile mai calde (dpdv oportunitati).

Co-locatara mea, Cerber al Apartamentului, veghea ca starea de bine a lucrurilor sa nu denatureze, iar tolerata sa se pastreze in parametrii normali de tolerata. Compromis, necompromis, disperata sau calma, m-am mutat cu toate dandanalele si sarsanalele in minunata locuinta din buricul capitalei. Am reusit sa stau aproape 3 luni acolo - desi cap - coada am dormit cam o luna jumate in patul meu... pana mai ieri cand stapanirea m-a evacuat fortat din niciunul sau orice motiv.


Sunt gratiata pana in februarie, dar trebuie sa predau cheile pana pe 5 ianuarie. Sa dorm in patul meu, cumparat din salariul meu, e un lux pe care mi-l pot permite daca Cerberul e dragut sa fie acasa si sa si deschida usa, toate acestea intamplandu-se concomitent.

Asadar, o cutie de carton, va rog!