Manusile albe*

nusubito ni
torinokosareshi
mado no tsuki

Ryõkan
(1758-1831)


hoţii –
neluatã a rãmas
luna din fereastrã

(traducere Manuela Miga)

Cronica spune însã cã, din sãrãcãcioasa colibã a cãlugãrului, hoţii nu au putut fura decât umila pernã ce se aşeazã, la niponi, sub picioare; în schimb, s-a nãscut poemul celebru, pe care tocmai l-aţi citit.
Pe de altã parte nu demult, carevasãzicã în acutã contemporaneitate (3 octombrie 2009), a existat o ediţie a emisiunii ,,Ne vedem la TVR’’, aşezatã defetist-generalizant de realizatoarea Marina Almãşan sub sigla: ,,De ce nu pot fi românii ca japonezii?’’
Evident, fapta poate fi înscrisã în tipicul de transgresie rromani, mult uzitat şi prin care pervers se transferã unei majoritãţi, tarele unei minoritãţi. Destul de trist, nici unul din SMS-urile ce încercau sã rãspundã la întrebare- se oferea drept premiu o camerã video HD- nu au încercat o particularizare (care români ?); sau sã fi afirmat cã, de fapt, noi nu trebuie sã fim ca japonezii.
Dintr-un anume tip de subconştient rânjeşte mereu comunizarea! Poate cã mai inteligentã, şi deloc ofensatoare pentru cineva, ar fi fost formularea: ,,De ce nu pot fi japonezii ca românii?’’

noapte fãrã somn –
doar greierii mai luptã
cu maneliştii

(Gabriel Iordan-Dorobanţu)

Asta e, pânã acum manelişti japonezi nu ştim sã existe, în datul istoric ce continuã sã ne împingã, aşa, de-a valma, spre masochism...
Oare de ce, în cazul României, femeile au rezultate mai bune decât bãrbaţii, la foarte multe discipline sportive? Putem schimba multe, înţelegându-i cât mai bine pe niponi, mai ales în ceea ce priveşte munca, tenacitatea în atingerea unui ţel!
Guverne care ,,se stricã’’ au şi ei, hoţie deasemenea; în schimb existã mai multã supraveghere a tentativelor de violenţã, mai puţini generali şi ofiţeri superiori la mia de soldaţi (d-ãia care sã se vândã pentru o stea în plus, nici atât) şi deloc universitãţi de stat profitabile doar pentru buzunarul rectorilor.

Constituţia Japoniei specificã faptul cã ,,cel mai înalt organism de putere în stat’’ este parlamentul bicameral, DIETA. Alcãtuitã din Camera Reprezentanţilor (SHÜGI-IN, 480 aleşi la fiecare patru ani sau dupã o dizolvare) şi Camera Consilierilor (SANGI-IN, 242 aleşi la fiecare şase ani sau dupã o dizolvare) DIETA este rezultatul votului universal şi secret al celor ce au depãşit 20 de ani. Micul amãnunt, care trebuie adãugat, este cã populaţia Japoniei trece de 127 milioane de locuitori iar România,Ţara Învârtiţilor, are la circa 21 milioane de locuitori, un Parlament compus din 334 deputaţi si 138 senatori.

Dacã socotiţi norma de reprezentare pentru fiecare parlamentar, s-ar putea sã intuiţi deja o faţetã a rãspunsului la problema Marinei Almaşan.

groapa de gunoi –
lumina face sã sclipescã
bucata de geam

(Adrian Grigoriu)

Un amãnunt deloc neglijabil: Primul Ministru, în Ţara Soarelui Rãsare, trebuie sã fie obligatoriu membru al DIETEI şi este numit de aceasta, Japonia fiind monarhie de drept constituţional.

Dar altceva e cu adevãrat interesant, conform Elizei Frâncu, (,,GÃNDUL’’, 27 octombrie 2009): ,,…în patria calculatoarelor şi a tehnicilor IT…nici un candidat la alegerile parlamentare...nu are dreptul să utilizeze internetul pentru a ajunge la inima electoratului. Toate acestea se întâmplă în paradisul IT– Japonia. Într-o ţară unde 95% dintre locuitori navighează pe internet!... Într-o epocă în care jumătate din lupta electorală se dă pe site-uri şi pe bloguri (aşa cum s-a întâmplat în Franţa şi SUA), japonezii nu au voie să îşi creeze site-uri noi pentru a sta de vorbă online cu alegătorii. Nu au voie nici măcar să îşi actualizeze vechile site-uri, până ce alegerile nu se vor fi consumat, scrie BBC. Iată de ce au apărut pe străzile unei metropole precum Tokyo camionaşele cu anunţuri electorale şi portavoci, caravanele, ori discuţiile cu alegătorii la colţ de stradă…Tot ce pot face viitorii parlamentari este să meargă pe lângă caravane, să poarte mănuşi albe şi să ceară politicos votul trecătorilor…Dar nu numai atât – japonezii trebuie să urmeze şi preceptele ecologiste şi de limitare a pierderilor pe care se bazează economia japoneză, aşa că nu au dreptul să împartă nici măcar un număr consistent de fluturaşi, ca să compenseze lipsa internetului. Fluturaşii „alocaţi” nu ajung de pildă într-o circumscripţie (…) decât pentru 3 la sută dintre votanţi.’’

ŞI DE CE OARE TOATE ACESTEA!?!

Iata ce mai scrie, aceeaşi Eliza Frâncu: ,,Tinerii nu cred că resursele pe care le prezintă internetul sunt destul de oficiale şi că, dacă ar apărea pe YouTube, de pildă, politicienii japonezi şi-ar pierde credibilitatea. "Politica este ceva într-adevăr serios. Tinerii nu ar trebui să se implice, pentru că nu sunt suficient de serioşi şi nici destul de educaţi în materie de politic", explică o studentă de la Universitatea Temple din Tokyo. În Japonia, potrivit cutumelor, politicienii trebuie trataţi cu acelaşi respect ca şi oamenii în vârstă.’’
Cât despre cum decurg acum campaniile electorale din Romania, ne abţinem.

la iarbã verde –
faceţi linişte sau daţi
sipotul mai tare !

(Dan Norea)

Materializatã în anii ‘70, dupã formulãri matematice ale lui Henri Poincaré şi datoritã lui Benoit Mandelbrot, cel care a descoperit o logicã în fluctuaţiile preţului bumbacului din ultimii circa douã sute de ani la Bursa din New York, dar şi experimentelor meteorologului Edward Lorentz, Teoria Haosului ar putea fi aplicatã şi campaniilor electorale.

Atenţie: cea mai des întâlnitã concepţie eronatã în legãturã cu Teoria Haosului, este aceea cã ea se referã la dezordine. Nimic mai greşit: “Haosul” din Teoria Haosului înseamnã ordine, în cel mai clar înţeles. Chaos, în limba greacã, s-ar traduce prin forţa cosmicã creatoare din nimic. Un sistem în cadrul cãruia subsistemele se manifestã liber, dupã bunul lor plac, se numeşte sistem haotic. Exemple: vremea, pendulul magnetic, ritmul cardiac, dinamica populaţiilor, o pãdure, economia globalã, o mulţime de oameni la o întrunire electoralã, peştii dintr-un lac, o centralã nuclearã, ş.a.m.d. Oamenii de ştiinţã au stabilit cã un sistem este haotic dacã e sensibil la condiţile iniţiale, se îmbinã topologic iar orbitele periodice sunt dense…

Şi ajungem la politicienii-candidaţi: ei introduc ei inşişi perturbãri în procesul de funcţionare a sistemului, citiţi societãţii, şi astfel se testeazã şi experimenteazã permanent limitele proceselor, funcţiilor dar şi ale alegãtorilor. Societatea devine mai permeabilã la nou, la schimbare şi cunoaştere, mult mai adaptatã la dinamica contextului politic şi va exploata mult mai uşor oportunitãţile de dezvoltare. ,,Teoria Haosului a stabilit existenţa a patru atractori cosmici de bază şi anume: punctul, cercul, torusul şi atractorul "străin".

Ei reprezintă forţe naturale ce crează ordine din haos. Haosul este atras de aceşti atractori, creând o ordine ascunsă. Lumea nu este organizată total de legi fizice fixe, ci se auto-organizează cu ajutorul acestor atractori.’’ (Teodor Roşca)
Dar dacã politicienii ar gândi, ar dori sã ştie mai mult despre atractori ? Cum ar putea arata fractalul, configuraţia geometricã repetabilã, în cazul societãţii umane ? Interesant ! Ştim cã mulţimea fractalã are o structurã finã, prezentând detalii la toate scãrile, este foarte neregulatã pentru a putea fi descrisã cu ajutorul geometriei euclidiene şi mai este şi autosimilarã, adicã fiecare componentã a mulţimii este imaginea redusã a întregului.

Finalitatea, cel puţin deocamdatã, este însã departe: cãci orice sistem (natural) are în esenţã o funcţionare impredictibilã- iar sistemul politic se suprapune celui natural. ,,Dacã se adunã toatã puterea de calcul a lumii, tot nu se poate prezice cu exactitate drumul parcurs de o frunzã în cãdere.’’ (Rowley)

fãrã-ndoialã
el m-a fãcut sã-mi pierd drumul-
tei înflorit

(Ada Ghika)

Destinul a peste patru mii de români, stabiliţi pânã acum în arhipelagul nipon, pare însã în siguranţã. Priviţi tabloul sfinţilor ortodocşi japonezi:


Iar acum, mai citiţi odatã poemul maestrului zen de odinioarã şi nu uitaţi cã ryökan se poate tâlcui şi han- tradiţional japonez, datând din perioada Edo (1603-1868)- iar, mai nou, astfel se numeşte un joc online. Ce dovadã mai clarã cã mulţumirea nu e adusã de lucrurile ce le avem, posedãm, ci doar de cele care ne ating sufletul- chiar dacã toate au acelaşi nume.

* Guest Post: Mircea Teculescu - Octombrie 2009.