De sezon - Sistemul clientelar şi afilierea politică a trusturilor de presă

Potrivit principiilor democratice pe care le regăsim în Constituţia României şi care ar trebui să guverneze asupra statului român, separaţia puterilor în stat trebuie să funcţioneze!

Presa, considerată a patra putere în stat după legislativ, executiv şi juridic, ar trebui să fie acel observator ideal al evenimentelor de interes pentru masă. Sau, ar trebui măcar să nu fie părtinitoare şi să poarte coloratură politică.

Probabil unul dintre cele mai disputate subiecte din cadrul mijloacelor de comunicare în masă l-a constituit problema subiectivismului anumitor subiecte. În special în zona subiectelor politice şi mai ales în perioadele ce preced alegeri, fie că este vorba de alegeri prezidentiale, europarlamentare, parlamentare sau locale.

Este cu atât mai grav, cu cât, modul în care se consumă informaţiile emise de media şi însăşi consumul mediatic ce continuă să ia proporţii, a generat un clivaj între informaţiile necesare unui individ şi difuzia de mesaje (atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ).

Un economist ar spune că surplusul de ofertă şi deficitiul de cereri ne-au condus către inflaţie informaţională. Adăugând peste această suprasaturare cu informaţii, fenomenul persistent de agenda setting (“presa nu reuşeşte să le spună oamenilor ce să gândească, le spune cititorilor la ce să se gândească”) transformă media într-un “berbec de atac” pentru partide şi oameni politici.

Iar dacă lupta politică se mută din Parlament, Guvern şi sedii de partid, pe ecrane şi în titluri de ziare, dar nu mai e o luptă cinstită, ci de pe poziţii fixate în trusturi media, atunci putem considera că ne aflăm în faţa controlului politic asupra media şi în consecinţă în faţa unui sistem clientelar de afiliere politică. Indivizii intră într-adevăr într-o spirală a tăcerii – a tăcerii civice, a neimplicării în procesul democratic de vot. Fie se lasă influentaţi de bombardamentul mediatic şi consumă fără să filtreze informaţia primită (fenomen comun pentru populaţia rurală care depăşeşte 50% din populaţia României), fie devin indiferenţi şi rezistenţi la expunerea la mesaje cu conţinut politic.

În funcţie de interesele fiecărui patron de trust sau de orice fel de mijloc de comunicare, ştirea va suna altfel. Se ajunge ca orice fel de ştire, fie ea absolut neutră, să aibă puţin miez de propagandă în ea. Iată de ce în România întâlnim o cultură politică de supunere, deşi aspiraţional considerăm că avem o cultură politică participativă demnă de orice stat membru al Uniunii Europene.

Televiziunea Română a difuzat pe 23 septembrie 2007 un material obţinut cu ministrul în funcţie la acea vreme, Remeş, luând mită de la Gheorghe Mureşan. Un aspect delicat, tratat cu oarecare responsabilitate de cei de la TVR. Pentru că pentru prima dată în mulţi ani, o televiziune îşi respectă statutul de câine de pază al democraţiei, şi spune oamenilor ce se petrece realmente. Reacţia Clubului Român de Presă, care se vrea o instituţie liberă de cenzură şi care încurajează libera exprimare a fost total neaşteptată. În loc să sprijine TVR-ul, Cristian Tudor Popescu, preşedinte al CRP pune problema astfel: respectiva casetă era sau nu de interes public?

Din 2007 până în 2009, în prag de alegeri prezidenţiale, nimic nu s-a schimbat. Această anomalie prezentă în mass media românească este perpetuată drept moştenire dureroasă a fostului regim comunist.

Soluţia, utopică de altfel, este adoptarea unei legi care să dezbrace măcar formal mass media de coloratura sa politică, similar modului în care se face când este numit un Preşedinte; mai mult, dezvoltarea onestă a unui pachet de legi drastice împotriva mitei şi corupţiei.

Dar asta ar fi posibil cel mai probabil la Paştele Cailor, chiar în momentul în care plopul va face pere şi răchita micşunele, să-mi fie iertat!